Prima relaţie de tip social pe care orice copil o stabileşte imediat după venirea sa pe lume este cea cu părinţii săi Ei sunt cei care îl vor ajuta şi învaţa cum să se adapteze la mediu. Această relaţie de bază pentru dezvoltarea copilului şi apoi a adultului, este ca o piatră de temelie pe care se vor aşeza mai târziu toate celelalte şi vor construi întreaga lui viaţă socială începând cu cea preşcolara, şcolară şi de mai târziu, până la maturitate.

De ce este atât de importanta această relaţie părinţi-copii, vă veţi întreba, cum funcţionează şi ce trebuie să facem pentru a fi o construcţie cât mai solidă? Trebuie să stabilim încă de la început că fiecare copil este unic, o entitate de sine stătătoare care are nevoile lui, nevoi care generează şi motivează anumite comportamente.
Aceste nevoi pot fi plecând de la cele legate de supravieţuire, nevoia de hrană, de a fi îmbrăcaţi, de igiene, de sănătate, de a merge la şcoală, la grădiniţă, de a învăţa, de a se juca, respectiv de a se relaxa şi chiar de a avea anumite responsabilităţi specifice vârstei; ajungând la existenţa unor nevoi care ţin de partea emoţională, acestea fiind mai importante sau la fel de importante ca celelalte.

Dragostea - copii au nevoie de dragoste, ei trebuie să se simtă iubiţi tot timpul şi atunci când fac lucruri bune şi mai ales atunci când mai greşesc. Nu vorbim aici doar de sentimentul de iubire pe care orice părinte îl are faţă de copilul său, dar care este foarte important ca şi copilul să-l simtă şi să i se arate acest sentiment. Dragostea include dezmierdările, mângâierile, îmbrăţişările, sărutările, care este necesar să fie exprimate în orice împrejurare. Există momente în care sunteţi foarte ocupaţi şi copilul vine să vă îmbrăţişeze si foarte important este să nu îl respingeţi.

O sărutare şi o strângere la piept nu vă răpesc mai mult de un minut din activitate şi copilul dumneavoastră o merită cu orice prilej. Dragostea implica şi ascultarea care este şi ea foarte importantă pentru a afla nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copii, câştigând astfel mare încredere în părinţi şi vor şti că ori de câte ori vor avea o problemă sau o nelinişte vor fi ascultaţi şi vor avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta copilului poate consta într-o discuţie despre o anumită temă care îl preocupa sau a unui joc pentru copii cu vârste mai mici, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

Legat de învăţare, tot cu dragoste trebuie făcută şi disciplinarea, prin stabilirea unor reguli, dar nu foarte rigide care să-i răpească din libertate, reguli pe care şi le va însuşi în timp şi cu ajutorul unor corecţii la nivel verbal şi non agresiv de câte ori apar abateri. Foarte important limbajul nu trebuie să conţină etichetări (eşti prost, incapabil, rău, etc) şi nici ridiculizări (nu se râde de copil). Toate acestea trebuie însoţite de ceea ce numim în mod normal afecţiune şi anume zâmbete, încurajări, aprecieri, exprimarea încrederii în el ca persoană, în sprijin şi ajutor mai ales când este solicitat.
Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl acorda copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Altfel degeaba îl învăţaţi să fie respectos cu ceilalţi şi chiar cu dumneavoastră dacă nu vede exemplul personal dat de părinţi lui.

Onestitatea, corectitudinea părinţilor în respectarea unor promisiuni îl fac pe copil să fie sigur pe el şi pe părinţii lui, astfel o minciună sau o păcăleală îl vor face să se simtă confuz şi neîncrezător.

Acceptarea - copilul trebuie să se simtă acceptat ca persoană chiar şi atunci când comportamentele lui sunt mai greu de tolerat. Ei nu trebuie respinşi pentru comportamentele lor (“nu vreau să te mai văd pentru că ai fost obraznic”). Discuţia se realizează explicându-i ce nu toleraţi din comportamentul lui şi nu pe el ca persoana.

Răbdarea este baza a celor spuse până acum, căci fără răbdare multe nu pot fi realizate. Este cunoscut faptul că fără răbdare nu poţi creşte un copil. Toţi părinţii au multe aşteptări de la copiii lor, cateodata chiar mai multe decat cele fata de propria persoana. Este necesar să se ţină seama de ceea ce am spus la început, că fiecare copil este unic, are individualitatea lui, talentele, aptitudinile şi abilităţile personale.

Unii copii înţeleg şi învaţă mai repede alţii au nevoie de mai mult exerciţiu şi repetare pentru a-şi însuşi anumite cunoştinţe. Nu îi neglijaţi, acordaţi-le tot suportul şi răbdarea de care au nevoie, cu explicaţii multe şi adecvate vârstei lor. Un alt aspect este legat de nevoia permanentă a părinţilor de a-şi compara copilul cu ceilalţi, fie colegi sau prieteni ai acestora. Toate acestea nu îl fac pe copil decât să se simtă mai puţin important pentru părinţii lui (aceştia fiind mai degrabă preocupaţi de rezultatele colegilor decât de ale propriului copil). Aceste atitudini ale părinţilor vor duce în viitor la ascunderea ori evitarea de a le mai comunica rezultatele şi implicit la o scădere a încrederii în părinţi.
De fapt ei ar trebui să-l încurajeze permanent în orice activitate este implicat şi să afle care a fost situaţia cu care s-a confruntat copilul de nu a ajuns la performanţa aşteptată.
Pentru că am adus în discuţie consecvenţa, ţin să precizez că aceasta este şi ea foarte importantă, deoarece un comportament variabil la situaţii similare, produce confuzie şi neîncredere în sine în mintea copilului (ex: o dată îl încurajăm pentru nota 8, altă datat îl certam că nu a luat 10).

În final, ca o ultimă nevoie la nivel emoţional de care au nevoie copii, este timpul. Timp de care în zilele noastre toţi dispunem din ce în ce mai puţin. De aceea fructificaţi momentele pe care le aveţi libere pentru a le petrece cu copilul jucându-vă, vizionând un film, plimbându-vă în parc, citind, povestind, învăţând împreună cu el şi faceţi din acestea clipe de bucurie, atât pentru ei cât şi pentru dumneavoastră. Poate chiar când mergeţi la cumpărături, la treburile casnice, lăsaţi-i să vă ajute, cereţi-le ajutorul, apoi lăudaţi-i şi valorizaţi-i (“nu ştiu ce mă făceam fără ajutorul tău”, “îmi eşti de mare ajutor”). Acestea sunt momente din timpul petrecut împreună care sunt folosite în beneficiul ambelor părţi, chiar şi prin responsabilizarea cu anumite sarcini (“dacă facem curat împreună, terminăm mai repede şi avem timp să mergem şi la film”). Timpul petrecut cu copilul ar trebui să fie o prioritate în viaţa oricărui părinte.

În încheiere vă doresc să vă educaţi şi disciplinaţi copiii într-un mod cât mai raţional, iar pentru  orice probleme legate de comportamente mai puţin tolerante care persistă în timp şi care vă pun semne de întrebare nu ezitaţi să contactaţi un psiholog cu care împreună să găsiţi soluţii optime pentru o dezvoltare psihică armonioasă a copilului dumneavoastră.

Psiholog Adriana Gheorghe
Tel.: 0735.884.104