Când te-ai jucat ultima oară?

AddThis Social Bookmark Button

Rolurile și responsabilitățile noi pe care le avem când devenim adulți pot să ne facă să uităm că viața presupune și joacă, distracție și relaxare. “Mai întâi munca și apoi joaca” pare a fi un motto cu care mulți dintre noi am crescut și acest mesaj își face neașteptat apariția chiar în momentele când hotărâm să luăm pauză pentru relaxare. Dacă uneori reușim să îl ignorăm și ne îndeplinim și nevoile de relaxare, joacă și spontaneitate, alteori continuăm să muncim și să facem eforturi aproape supraomenești, fără să ne mai încărcăm bateriile. Pe termen lung, neglijarea aspectelor ce țin de relaxare și detensionare va avea cel mai probabil efecte nocive. În aceste vremuri când, conform studiilor, gradul de perfecționism este în creștere la nivel global, avem nevoie mai mult ca oricând să fim mai puțin exigenți cu noi și să ne dăm voie să ne jucăm. Cum facem asta?

1. Gestionează emoțiile negative

Probabil primele tentative de a-ți acorda timp pentru relaxare vor fi întâmpinate cu emoții precum anxietatea sau vinovăția. Este normal. Dacă în minte apar gânduri precum “Pierzi timpul degeaba”, “Nu o să poti recupera și o sa ratezi deadline-ul” sau “Nu meriți să te relaxezi”, inevitabil emoțiile vor fi unele negative. Este bine să răspundem acestor gânduri înainte ca ele să ne strice toată distracția. Poți să îți spui clar și cu fermitate lucruri care te ajută mai mult: “Nu pierd timpul degeaba, este ora mea dedicată socializării de care am nevoie”, “Am timp să lucrez la proiect, voi respecta deadline-ul” și “Merit să mă relaxez și să mă simt bine, ca orice alta ființă umană”. Vei observa că pe măsură ce te implici în activitatea plăcută, acele gânduri negative vor deveni din ce în ce mai difuze și mai devreme sau mai târziu se va instala starea de relaxare.

2. Identifică activități plăcute

După o perioadă de stres și suprasolicitare, putem avea impresia că nimic nu ne mai face placere. Dar o analiză mai atentă ne va ajuta să identificăm acele momente când ne simțim liniștiți și fără griji. Dacă nu îți vin imediat în minte astfel de momente, nu te descuraja. Ia o pauza în care doar asta să faci: să te gândești ce ți-ar plăcea să faci în pauze. Amintește-ți ultima dată când te-ai simțit relaxat, cu cine erai, unde și ce anume făceai. Poate îți vine în minte o amintire recentă sau una din copilărie. Încearcă să intri cât mai mult în contact cu starea pe care ți-o dădeau acele activități pentru a-ți reaminti cât de bine se simte să faci acele lucruri. Apoi fă o listă cu acele activități. Dacă apar dificultăți în a identifica activități relaxante, poți să te inspiri de la alții și să îi întrebi ce anume fac pentru a se simți bine sau poți consulta o listă de pe Internet. În plus, e bine să ai în minte că niciodată nu e prea târziu să îți faci un hobby nou.

3. Planifică activitățile într-un mod realist

După ce am identificat activitățile plăcute este important să ni le planificăm într-un mod realist: nici să nu ne propunem prea mult dar nici să găsim mereu alte lucruri prioritare. Dacă, de exemplu, ai identificat că îți place să joci fotbal, încearcă să te gândești concret când vei introduce în programul tău această activitate, cu ce frecvență ar fi realist să o faci, să vorbești cu prietenii care te-ar putea însoți și să consulți locurile unde ai putea să joci. Propune-ți să respecți planul și doar în situații de excepție să te abați de la el.

4. Fă din asta un stil de viață

Nu este suficient să avem o zi din weekend odată la câteva săptămâni sau un concediu pe an în care ne relaxăm. Este nevoie ca asta să devină un obicei. În loc să așteptăm vara, sărbătorile sau să crească copiii pentru a ne relaxa, putem începe să integrăm activități de relaxare în programul zilnic. De exemplu, la fel cum se recomandă în cazul alimentației să o menținem echilibrată toată viața nu doar pe perioade scurte de timp, la fel este recomadat și aici: relaxarea să facă parte din stilul nostru de viață.

Îți urez succes în a-ți acorda timp pentru joacă și relaxare, iar dacă ai nevoie de îndrumare te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj, dar daca nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poti realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Alexandra Pacurar

0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Simona Chiriluta - 0745.633.439
simona.chiriluta@psihosolutii.ro

Roxana Petruş - 0757.381.077 
roxana.petrus@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 2821009

Utilizatori online

Avem 14 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Nume:
Email:
Intrebarea dvs.:
Introduceti codul de mai sus:

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+