Cum să îți dai seama dacă furia ta e dăunătoare?

AddThis Social Bookmark Button

Cum apare furia ta?
Cu siguranță fiecare om a simțit cel puțin o dată în viața lui sentimentul de furie, fie că aceasta a fost îndreptată înspre un membru al familiei, un prieten, coleg, șef, partener/ă sau înspre sine.
Tu ții minte în ce situație te-ai înfuriat ultima oară și către cine a fost îndreptată furia ta?

Te-ai înfuriat pe un membru al familiei atunci când ai simțit că nu te ascultă? Te-ai înfuriat pe un prieten atunci când nu și-a respectat o promisiune sau a întârziat la o întâlnire? Te-ai înfuriat pe un coleg atunci când nu și-a făcut treaba la locul de muncă? Te-ai înfuriat pe șeful tău atunci când te-a tratat greșit? Te-ai înfuriat pe partenerul/a tău/ta de viață când nu a făcut așa cum ți-ai dorit tu? Te-ai înfuriat pe tine pentru că ai făcut iar o greșeală, ai amânat ceva sau nu te-ai descurcat cum ți-ai fi dorit într-o anumită situație?
Poate te-ai întrebat în acele momente când ai simțit tu furie, cum și de ce a apărut această emoție. Ei bine, furia, ca și toate emoțiile noastre, este declanșată de gândurile pe care le avem.
→ Astfel, dacă îți vin în minte gânduri ca: „trebuie ca cealaltă persoană să se comporte într-un anumit mod, așa cum vreau sau merit eu, altfel nu pot suporta situația”; „trebuie ca ceilalți să fie mereu cinstiți și corecți cu mine și nu pot să suport ca ei să se comporte în alt mod”, furia ta va fi îndreptată înspre cealaltă persoană.
→ Dacă te gândești în următorul fel: „trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară și mie să nu mi se întâmple niciodată lucruri rele sau grele, altfel nu pot suporta”, cel mai probabil vei simți furie îndreptată înspre situația prin care treci sau înspre viață.
→ Dacă însă te gândești: „eu trebuie să fac mereu totul perfect, să nu fac niciodată greșeli și să reușesc în tot ceea ce îmi propun”, dar se întâmplă ca într-o situație să nu ai o performanță foarte bună, să faci o greșeală sau să nu reușești să îți atingi un obiectiv, atunci vei simți furie îndreptată înspre tine însuți.


•    Cum se manifestă furia ta?
Atunci când vorbim despre emoții în general, putem să le analizăm pe patru niveluri sau paliere: cognitiv (gândurile care îți declanșează emoția), subiectiv (cum te simți tu atunci când ai o anumită emoție), fiziologic (care sunt reacțiile în corpul tău când e prezentă o anumită emoție) și comportamental (ce faci atunci când simți o anumită emoție).
Am discutat deja despre gândurile pe care le avem și care ne provoacă furia. Atunci când simți furie, în corpul tău poți observa multe schimbări cum ar fi: inima îți bate mai tare, îți crește tensiunea, mâinile îți tremură, îți simți mușchii încordați. La nivel subiectiv te poți simți agitat, neliniștit, tensionat, poți să vezi negru în fața ochilor și să ai sentimentul că nu îți poți controla această stare. În ceea ce privește comportamentele tale, poți să începi să îți ridici vocea, să spui lucruri jignitoare fără să reușești să le analizezi înainte, să devii agresiv comportamental, să arunci cu obiecte sau chiar să lovești persoana din fața ta.


•    Cum este întreținută furia și de ce reapare ea?
În trecut, pe parcursul evoluției noastre, în unele situații, manifestarea furiei ar fi putut fi utilă pentru adaptare, atunci când un om s-a putut afla în pericol fizic sau a fost amenințat de către alți oameni. Agresivitatea ar fi putut fi în acele momente importantă pentru supraviețuire sau adaptare. Dar, în prezent, în interacțiuni firești, în relațiile cu cei din jur în care nu este prezentă nicio amenințare sau pericol fizic, manifestarea agresivității nu îi ajută pe oameni să se adapteze.
Exprimarea furiei poate avea doar aparent anumite beneficii pentru o persoana, cum ar fi: a se face ascultat de către cei din jur, a reuși să își exprime părerea chiar dacă o face într-un mod agresiv, sau a termina o discuție pentru că celorlalți le este frică să mai aducă argumente. Pentru că în acest fel o persoană reușește să se impună în fața celorlalți va învăța că acest mod de manifestare a furiei are anumite beneficii. Astfel va recurge iar la comportamentul agresiv, ignorând însă consecințele negative ale furiei lor.
Pentru unii oameni, a trăi cu sentimentul de furie este greu deoarece îi duce la o stare de tensiune fizică și musculară, la chin interior, la o stare în care ruminează asupra modului în care ei văd situația și în care își întăresc gândurile iraționale descrise mai sus. Astfel, oamenii găsesc în exprimarea furiei lor prin agresivitate singura alternativă pentru a se simți mai bine și a se elibera din această stare. Reușesc în acest mod să se relaxeze pe moment, să înlăture gândurile din mintea lor și pur si simplu să se descarce. Deoarece văd că exprimarea furiei i-a scăpat pe moment de acest chin interior și de tensiunea resimțită, aceste persoane vor recurge din nou, în viitor, la comportamente agresive, în acest fel întărind probabilitatea de apariție a ei.  Astfel, pe termen lung, furia va deveni tot mai puternică, la fel și comportamentele agresive.


•    De ce furia ta e dăunătoare?
Pentru a vedea cât de dăunătoare este furia noastră, ne putem uita la consecințele furiei pe termen scurt, mediu și lung. Studiile care au investigat impactul acestei emoții în viața noastră au arătat că furia ne influențează negativ sănătatea, performanța și eficiența la locul de muncă, relațiile interpersonale și ne predispune spre agresivitate și violență.
Furia ne afectează performanța, judecata, concentrarea și abilitatea de a lua decizii și ne predispune să fim competitivi până la limita extremului, dar ne împiedică să avem rezultatele dorite în munca noastră. De asemenea, această emoție ne determină să avem un sentiment de control mai scăzut, ne conduce spre agresivitate, iritabilitate, ostilitate și lipsă de răbdare.
Această emoție ne poate influența negativ modul în care interacționăm și relaționăm cu cei din jur, atât în relațiile apropiate, cât și cu persoanele de la locul de muncă, deoarece exprimarea acestei emoții prin comportamente agresive interferează cu abilitatea noastră de a ne arăta grija și considerația față de persoanele de lângă noi. De asemenea, atunci când simțim furie, ne este greu să comunicăm eficient cu cei din jur, să încercăm să vedem și punctul lor de vedere și să le luăm în considerare părerile, să rezolvăm probleme, discuții sau divergențe fără ca acestea să ajungă la ceartă sau conflict.
Furia se poate asocia pe termen lung cu probleme comportamentale și medicale. Astfel, suntem mai predispuși să recurgem la comportamente de risc și la consumul de substanțe și să avem probleme de sănătate, cum ar fi cancer, infarct, hipertensiune și alte boli de inimă.


•    Ce alternativă ai la furia ta?
Am văzut de ce furia noastră este dăunătoare și cum ne poate afecta aceasta performanța, relațiile și sănătatea pe termen lung. Poate îți este greu ca în locul furiei tale să te gândești că ar putea apărea o altă emoție care să nu fie la fel de intensă și să nu aibă aceste consecințe negative.
Este normal ca în situațiile în care o persoană ne face ceva rău, ni se întâmplă un lucru negativ sau am făcut tot ce a ținut de noi să ajungem la un anumit rezultat dar nu am reușit, să avem o emoție negativă și nu este firesc să nu simțim nimic. Această emoție negativă firească este supărarea.
Supărarea nu este la fel de intensă ca și furia, durează mai puțin, o putem controla și nu ne duce la comportamente agresive. Din contră, această emoție ne conduce spre a rezolva problemele cu care ne confruntăm, spre a discuta deschis si calm cu persoanele din jur, spre a încerca să vedem și punctul de vedere al celeilalte persoane, spre a accepta că atât noi, cât și cei din jur, suntem oameni care mai putem face din când în când greșeli sau putem să avem într-o situație o performanță mai slabă pentru că nimeni nu este perfect. 
Poate te întrebi de ce un om care trece printr-o situație simte furie, iar un alt om care se confruntă cu o situație similară simte doar supărare. Ei bine, diferența este dată de modul în care aceste două persoane privesc și interpretează situația cu care se întâlnesc și de gândurile pe care le au față de ceea ce li se întâmplă, și nu de situația în sine.


•    De ce să schimbi furia ta?

Poate până acum nu erai conștient/ă de consecințele negative pe care le poate avea furia ta și nu îți puteai da seama ce emoție poți să simți în locul furiei tale. Acum că știi de ce este recomandat să schimbi furia ta, îți poți pune următoarele întrebări care să te motiveze în schimbarea ei:
• Furia ta te ajută să obții ceea ce îți dorești? Te ajută să ajungi la obiectivul tău? Te ajută să rezolvi situația în care ești sau problema cu care te confrunți?
• Cum te percep ceilalți când îți manifești furia prin comportamente agresive? Cum te simți și reacționezi tu atunci când alte persoane sunt furioase pe tine?
• Cum te-a influențat faptul că ți-ai exprimat furia în relațiile din trecut? Există oameni care s-au îndepărtat de tine pentru că ai fost furios și agresiv?
Dacă furia este prezentă de mult timp în viața ta și dacă o exprimi prin comportamente agresive, îți poate fi greu să găsești singur/ă modalități de a o controla și de a-ți schimba comportamentele. De aceea, terapia te poate ajuta în acest sens.

Cum te poate ajuta terapia cognitiv-comportamentală în gestionarea furiei tale?
Poate te întrebi cum este mai bine: să ții furia în tine sau să o exprimi? Răspunsul este: niciuna dintre aceste variante, ci trebuie să găsești modalități prin care să poți să îți controlezi această emoție chinuitore, să îi reduci intensitatea și să resimți altă emoție în locul ei, și anume supărarea.
Terapia cognitiv-comportamentală te poate ajuta să îți controlezi furia prin identificarea gândurilor care te conduc la această emoție, dezbaterea și înlocuirea lor. De asemenea, cu ajutorul terapiei poți să înveți noi modalități de exprimare a emoțiilor tale, noi abilități de a relaționa și comunica cu cei din jur și instrumente care să te ajute să rezolvi conflicte și probleme și pe care le poți aplica în viața de zi cu zi.

Apelează acum la terapie pentru a schimba furia ta! Dacă nu poți ajunge la cabinetul nostru din București sau Cluj-Napoca, te așteptăm pe www.gandestesanatos.ro!

Ședințele se mai pot ține și pe Skype sau Yahoo Messenger cu voce (ședințe audio sau audio-video). Acestea durează 50 de minute, iar conținutul lor este identic cu cel al ședințelor din cabinet. Mai multe detalii AICI. Pentru mai multe informatii, accesati pagina de Contact a siteului si faceti o programare. Psihoterapia se poate face si online,  Totodata, va puteti impartasi dificultatile pe forumul siteului, unde puteti afla si ce cred clientii nostri despre terapie.

Psiholog Roxana Petruș
Telefon: 0757381077
Email: roxana.petrus@psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

Raluca Listea - 0736.177.407
raluca.listea@psihosolutii.ro

Anca Nemteanu - 0744.583.945
anca.nemteanu@psihosolutii.ro

Andreea Sandru - 0751.923.276
andreea.sandru@psihosolutii.ro


Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3067003

Utilizatori online

Avem 22 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+