Anxietatea de anxietate sau frica de frica

AddThis Social Bookmark Button

Multe dintre persoanele cu care ma intalnesc in fiecare zi imi cer ajutorul in stari de anxietate si atacuri de panica. Simptomele cu care acestia se confrunta cel mai des sunt stari de neliniste accentuate, batai puternice ale inimii, dificultate de a respira sau senzatie de nod in gat, senzatie de caldura sau de transpiratie, transpiratii reci, presiune pe piept sau in zona toracica, ameteala, confuzie, senzatie de presiune in tample sau ceafa plus o frica foarte intensa ca ceva rau iminent se poate intampla in orice moment.

Psihoterapia cognitiv comportamentala atinge cu succes cauzele acestor stari, iar psihoterapeutul te va ajuta sa iti diminuezi simptomele din ce in ce mai mult si sa iti re-dobandesti echilibrul psihic.

Insa, in cazul multora, frica cea mai mare ramane - de a se intampla ceva rau fizic, fie in urma starilor de panica, dar cel mai des in urma starilor fizice neplacute pe care le pot resimti. Chiar la un timp dupa ce simptomele initiale nu mai sunt prezente, ramane teama ca aceste stari se pot repeta, de aceasta data cu consecinte mult mai grave. Sau ca aceste stari vor afecta pe termen lung modul in care o persoana se poate bucura de viata.

Acest fenomen il numim frica de frica sau anxietatea de anxietate. Din pacate aceasta frica ma impiedica sa traiesc in prezent si sa ma bucur de viata.

Ce inseamna frica de frica?

Din perspectiva psihologica, frica de frica presupune catastrofarea starilor de anxietate si a senzatiilor fizice care le insotesc. O persoana care se confrunta cu aceasta stare isi va spune ca nu trebuie sa simta aceste stari si ca faptul ca le simte este de neacceptat si nesuportat.

Cu alte cuvinte, aceste persoane isi vor spune ca “trebuie neaparat sa scape de aceste stari si aceste senzatii fizice pentru ca altfel nu se vor mai putea bucura de viata niciodata”. De cele mai multe ori aceasta fraza este ceea ce numesc o “capcana” in depasirea unei stari de anxietate, deoarece ea mentine starea de anxietate tocmai pentru ca mintea noastra va reactiona la starea ca la un stimul foarte periculos, care imi poate face mult rau pe viitor, si deci va provoca si mai multa frica.

Daca aceste persoane nu sunt dispuse sa simta uneori anumite senzatii fizice neplacute sau stari de neliniste si ingrijorare, acest lucru va face, paradoxal, ca frica si anxietatea sa fie prezente in continuare.

Ce se poate face?

Frica de frica, sau cum mai e cunoscuta ca anxietatea de anxietate, este unul dintre “dusmanii” unei recuperari eficiente dintr-o stare de anxietate. Persoanele care se confrunta cu aceasta stare vad iesirea din anxietate ca singurul mod prin care se pot bucura de viata in continuare. Ceea ce nu e tocmai adevarat.

De foarte multe ori a gandi asa presupune ca in viata noastra sa nu mai existe stari de neliniste, ingrijorare, frica, stari absolut firesti si chiar sanatoase in multe situatii neplacute prin care putem trece.

Persoanele cu care lucrez, desi se confrunta cu anumite stari de neliniste sanatoase in decursul interventiei psihoterapeutice, se pot bucura de timpul petrecut in familie, se pot distra in concedii si isi pot face treaba bine la locul de munca.

Asta nu inseamna ca starea de neliniste va persista intotdeauna, ci ca acceptarea ei este primul pas in a o putea controla eficient pe termen lung.

Paradoxal, exact cerinta ca NICIO stare de neliniste sau alerta sa nu mai existe este ceea ce intretine frica si anxietatea permanente si ne impiedica sa ne bucuram de viata. E bine sa acceptam ca unele stari de neliniste sunt naturale si sanatoase, ca uneori acestea mai pot aparea si ca le putem controla atunci cand apar asa incat sa ne putem re-dobandi echilibrul si pofta de viata.

Nu ezitati sa apelati la sfatul unui psihoterapeut de orientare cognitiv comportamentala atunci cand simtiti ca va confruntati cu stari emotionale si fizice negative si cand va este dificil sa le intelegeti si sa lucrati cu ele. Acesta este cel mai in masura sa faca o evaluare corecta si sa va indrume in a gasi raspunsurile si solutiile potrivite pentru dvs.

Noi va stam la dispozitie atat la cabinetul nostru din Bucuresti, online prin intermediul sedintelor online sau al programului www.gandestesanatos.ro – prima aplicatie de psihoterapie si dezvoltare personala online din Romania.

Multi oameni si-au depasit anxietatea panica si depresia si puteti citi experientele lor pe Forumurile noastre:

http://psihosolutii.ro/forum/viewforum.php?f=3&sid=61fad42428f68e0986a1a065a977cc8c

http://www.gandestesanatos.ro/forum/

Irina Paraschiv

Psihoterapeut

0735 884 103

 

irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

Raluca Listea - 0736.177.407
raluca.listea@psihosolutii.ro

Anca Nemteanu - 0744.583.945
anca.nemteanu@psihosolutii.ro

Andreea Sandru - 0751.923.276
andreea.sandru@psihosolutii.ro


Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3066942

Utilizatori online

Avem 11 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+