Superstitiile si anxietatea

AddThis Social Bookmark Button

Multi dintre noi avem tot felul de superstitii pe care le respectam. Cati dintre noi cand am vazut o pisica neagra ca ne trece calea nu ne-am intors 3 pasi ca sa nu avem ghinion? Sau daca am spart o oglinda, ne-am gandit apoi ca vom avea ghinion 7 ani.

Superstitiile sunt din cele mai diverse: numarul 13 aduce ghinion, marti sunt 3 ceasuri rele, daca fluieri in casa aduci ghinionul in casa, daca deschizi o umbrela in casa vei avea ghinion, daca ai calcat pe un canal cu mai multe gauri vei pati ceva rau, daca versi sarea de bucatarie te vei certa cu cineva, etc.

Cele mai multe superstitii au la baza tendinta de a prevesti sau a ghici viitorul, si promoveaza convingerea că acestea pot fi anulate de anumite acţiuni, gesturi sau comportamente (scuipat in piept, 3 pasi in spate, batut in masa de lemn, rugaciuni, etc.) prin care se contracareaza astfel efectul dezastruos al superstitiei. In speranţa ca hazardul poate fi controlat, putem recurge la gesturi ritualizate, la practici care sa ne dea impresia ca am controlat astfel viitorul spre binele nostru si am scapat de ghinion. Bazate pe interpretarea semnelor, aceste tehnici, prin care se crede ca norocul poate fi atras, iar ghinionul poate fi tinut la distanta, au evoluat in timp dupa cum si intelesurile termenului „superstitie“ s-au modificat neincetat din Antichitate pana in zilele noastre. Acestea sunt diferite si in functie de zona tarii, de mediul in care traim si ne dezvoltam (rural sau urban), de educatia din familie, etc.

Superstitiile apar ca urmare a „imprumutului” de la persoane semnificative din jur cum ar fi: parinti, bunici, prieteni, frati, etc. Pur si simplu invatam sa le respectam si sa observam semnele care pot duce la ghinion si eventual ce anume ai de facut ca sa nu ajungi sa suporti consecintele ghinionului, ba chiar sa ai noroc. Atunci cand le preluam, ele de obicei nu trec prin filtrul gandirii noastre. Acest lucru face ca noi sa integram acele credinte practic fara sa le verificam validitatea. In acest fel, odata intrate in sistem, pentru ca le credem ca fiind adevarate deja, nu reusim sa bagam de seama cand acele superstitii se infirma. Ca de exemplu uitam datile cand o pisica negra ne-a taiat calea si nu ni s-a intamplat nimic rau sau cand este marti si data de 13 si nu avem evenimente negative pe care sa le experimentam. De cele mai multe ori avem tendinta sa observam si sa discutam despre situatiile in care ceva rau s-a intamplat facand legatura cu superstitiile invatate: voi pica examenul pentru ca inainte de a ajunge la facultate mi-a trecut o pisica neagra calea si nu mi-am facut cruce / nu m-am dat 3 pasi in spate. Daca totusi la examenul respectiv nu am reusit sa ma descurc foarte bine din diverse motive (nu am invatat suficient, nu m-am concentrat foarte bine, am avut emotii foarte mari si facut multe greseli, etc.) si chiar nu il voi promova, este mai la indemana sa dau vina pe acea pisica neagra decat sa vad si aspectele ce tineau de mine pentru a reusi. In acest fel se intareste validitatea acelei superstitii si pe viitor voi observa si mai mult semnele ce duc la esec, astfel incat pot cadea in capcana de a nu mai incerca sa scriu la acel examen pentru ca stiu sigur ca il voi pica pentru ca pisica neagra mi-a trecut calea iar eu nu am respectat ritualul superstitiei, sau pur si simplu sa fac cei 3 pasi in spate in speranta ca in felul acesta voi scapa de ghinion.

Utilitatea superstitiilor este evidentiata doar pentru integrarea in contextul social si cultural, pentru a ne putea adapta la unele grupuri din care vrem sa facem parte. Insa superstitiile ne pot genera de cele mai multe ori anxietate prin simplul fapt ca gandurile noastre sunt indreptate catre repercursiunile negative pe care le suferim, validitatea fiind deja „testata” de persoanele semnificative de la care le-am invatat, deci ele pot fi percepute ca un pericol real.

Pentru a scapa de acele repercursiuni, unele superstitii vin si cu o rezolvare printr-un ritual (compulsie) pe care sa il facem. Prin acest ritual aparent scapi de ghinion (3 pasi in spate, scuipat in piept, etc.), principiul fiind asemanator cu cel al tulburarii obsesiv-compulsive in care gandurile obsesive provoaca anxietate si compulsiile au rolul de a o scadea. In acest fel putem sa intram intr-un cerc vicios prin care anxietatea este diminuata numai daca facem acele compulsii de fiecare data cand ne confruntam cu superstitia: o pisica neagra care ne trece calea, cand calcam pe gura de canal, etc.

Daca superstitiile devin o sursa de neliniste sau chiar anxietate, va stam la dispozitie cu ajutor specializat pentru a le combate. Va asteptam la cabinetele noastre din Bucuresti si Cluj, cat si online prin intermediul platformei www.gandestesanatos.ro – aici inscrierea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite si ele va vor ajuta sa intelegeti mai bine ce vi se intampla dar si cum va putem ajuta mai bine.

NOU! Accesati gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doriti si interactiune cu un psiholog va puteti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Succes!

Psihoterapeut Mihaela Iote

0736632545

mihaela.iote@psihosolutii.ro

www.psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

 

 

Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3011663

Utilizatori online

Avem 21 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Nume:
Email:
Intrebarea dvs.:
Introduceti codul de mai sus:

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+