Anxietatea si autocompasiunea

AddThis Social Bookmark Button

Atunci cand oamenii se confrunta cu probleme de anxietate, de foarte multe ori apare si critica indreptata inspre propria persoana. Folosim autocritica prin afirmatii precum: „ar trebui sa stiu cum sa imi controlez starile”, „sigur ceva nu este in regula cu mine si este foarte grav ce mi se intampla”, „de ce nu pot sa fiu si eu normal”, „sunt un om slab pentru ca am anxietate.”

 

Pentru ca emotia de anxietate poate fi intensa si chinuitoare, tendinta noastra este sa scapam de ea sub orice forma, iar o modalitate prin care facem acest lucru este autocritica. astfel ajungem la un conflict interior pentru ca pe de-o parte ne simtim anxiosi si pe de alta parte ne judecam pentru faptul ca suntem anxiosi. Acest lucru nu face altceva decat sa ne intensifice anxietatea si putem ajunge sa simtim si alte emotii care nu ne ajuta, de exemplu deprimarea, vinovatia si chiar furia.


Ce inseamna autocompasiunea?

Ce ne poate ajuta in acele momente este sa ne exersam autocompasiunea. Aceasta este o strategie eficienta prin care ne putem linisti si care nu are consecinte negative asupra noastra. Aplicam autocompasiunea atunci cand ne raportam la noi si la experienta noastra cu calm si intelegere, mai ales atunci cand suferim. Aceasta strategie presupune de fapt a fi implicati in suferinta noastra, dorindu-ne in acelasi timp sa ne scadem nivelul de suferinta. Pentru a putea simti autocompasiune avem nevoie in primul rand sa fim constienti de faptul ca durerea este prezenta, lucru care este de multe ori dificil de facut.

Atunci cand avem compasiune asupra propriei persoane luam in considerare faptul ca suferinta face parte din conditia umana si ca oricat am incerca, nu putem sa avem o viata perfecta in care sa nu fie deloc prezente momente negative. Acelasi principiu li se aplica si oamenilor din jurul nostru. Chiar si atunci cand ni se pare ca ceilalti nu au dificultati si nu se confrunta cu probleme, este foarte probabil ca si ei sa fi trecut prin momente grele si prin suferinta pe parcursul vietilor lor.

Cercetarile arata ca autocompasiunea ne ajuta sa suferim mai putin si sa ne scadem nivel de anxietate si depresie. De asemenea, ea actioneaza ca un amortizor intre evenimentele negative de viata si functionarea noastra emotionala in general. De asemenea, utilizarea acestei strategii este asociata cu o satisfactie mai ridicata a vietii, cu inteligenta emotionala crescuta si cu relatii sociale mai stabile si mai profunde.

Care sunt modalitatile prin care putem practica autocompasiunea?


Ce i-ai spune unei persoane apropiate?


Gandeste-te la situatia in care o persoana aproapiata tie are o atitudine critica, negativa legata de propria persoana sau trece printr-un moment greu. Ce i-ai spune in aceasta situatie? Care ar fi tonalitatea in care i-ai vorbi?


Gandeste-te apoi la momentele in care tu ai o atitudine critica, negativa asupra propriei persoane sau treci printr-un moment greu. Ce iti spui in acele momente? Care este tonalitatea in care vorbesti cu tine?


Observi o diferente intre cele doua scenarii? Daca raspunsul tau este da, merita sa te intrebi de ce si care sunt factorii care te influenteaza in modul in care discuti cu tine. Cum s-ar schimba situatia daca ai vorbi cu tine in felul in care discuti in mod normal cu o persoana apropiata atunci cand ea se afla in suferinta? Poti incerca acest exercitiu cu referire la anxietate.


Jurnalul de autocompasiune


Incearca sa pastrezi un jurnal in care sa notezi evenimentele de peste zi, gandurile si emotiile tale. Poti nota si lucrurile in legatura cu care te simti negativ, motivele pentru care ai fost critic cu tine sau experientele tale dureroase. Incearca apoi sa aplici cele 3 componente ale autocompasiunii descrise mai jos.


Mindfulness

 

Acest lucru presupune sa fii constient in legatura cu emotiile negative simtite atunci cand te-ai criticat sau cand ti-a fost greu (de exemplu anxietate, rusine, deprimare, furie). Pe masura ce le scrii incearca sa le accepti si sa nu te judeci pentru experientele tale, dar sa nu le minimalizezi si sa nu le catastrofezi.


Umanitate impartasita


Noteaza modul in care experienta ta a fost conectata la experienta oamenilor in general. Acest lucru inseamna acceptarea faptului ca a fi om inseamna a fi imperfect, si ca majoritatea oamenilor trec prin evenimente negative sau neplacute. Te poti gandi si la factorii specifici care te-au influentat in acel context.

Bunatate indreptata inspre propria persoana

Noteza cateva cuvinte prin care sa te simti inteles si care te pot linisti. Arata-ti ca iti pasa de tine folosind un ton de reasigurare. Incearca sa vezi ce ai invatat din experienta zilei de azi si ce poti face mai bine data viitoare pentru ca emotiile tale sa fie mai putin intense si pentru ca suferinta ta sa fie mai redusa.

Acestea sunt doar cateva dintre modalitatile prin care poti practica autocompasiunea. Este important sa retinem ca autocompasiunea presupune in primul rand constientizarea faptului ca trecem prin momente chinuitoare. De cele mai multe ori autocritica poate veni mult mai natural decat autocompasiunea, mai ales atunci cand ne este greu sa toleram suferinta noastra. Compasiunea nu implica insa sa fim indulgenti cu noi insine sau sa nu ne asumam responsabilitatea pentru comportamentele noastre si pentru ceea ni se intampla. Merita sa cauti ajutor pentru a invata cum sa iti gestionezi anxietatea si cum sa folosesti autocompasiunea.

Daca te confrunti cu o problema psihologica te asteptam cu drag la noi. Daca nu poti ajunge la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj, intra pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe detalii acceseaza pagina de Contact a site-ului si realizeaza o programare.

NOU! Acceseaza gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doresti si interactiune cu un psiholog te poti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psiholog Roxana Petrus

0757.381.077
roxana.petrus@psihosolutii.ro

www.psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

 

 

Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3011665

Utilizatori online

Avem 22 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Nume:
Email:
Intrebarea dvs.:
Introduceti codul de mai sus:

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+