Cum să ținem cont de nevoile celorlalți

AddThis Social Bookmark Button

Într-unul din articolele trecute vorbeam despre cum să ne identificăm mai bine nevoile astfel încât să ne crească șansele pentru a ni le satisface. Mi-am propus atunci să scriu un articol și despre cum să ținem cont mai bine de nevoile altora. În relațiile pe care le avem, raportul dintre cât de mult se respectă nevoile fiecăruia din relație poate fi dezechilibrat, în sensul în care fie ne concentrăm prea mult asupra celuilalt, fie asupra noastră în detrimentul nevoilor celorlalți. În cazul celei de-a doua situații, dacă tiparul acesta se perpetuează se poate ajunge chiar și la neglijență și abuz și asta să aibă efecte nedorite asupra sănătății indivizilor, cuplului, familiei sau organizațiilor. De aceea consider că este important să ne uităm fiecare la dinamica relațiilor pe care le avem și să ne asigurăm că există un echilibru. Sugestiile de mai jos vă ajută să învățați cum să luați în considerare nevoile persoanelor cu care aveți o relație, fie ea de prietenie, cuplu sau de muncă.

1. Analizați avantajele și dezavantajele neluării în calcul a nevoilor celorlalți

Cu siguranță există avantaje în concentrarea pe propriile nevoi în detrimentul nevoilor celorlalți. Probabil obținem multe lucruri pe care ni le dorim sau avem impresia că ceilalți ne respectă mai mult. Tocmai din cauza acestor avantaje poate fi greu să decidem să echilibrăm balanța între noi și ceilalți. Însă destul de rar stăm să ne gândim și la minusurile acestui mod de relaționare. Ce impact are asta asupra persoanelor din jurul nostru? Ce fel de relații ajungem să avem? Există riscul să fim evitați, respinși, părăsiți din această cauză? O listă cu avantaje și dezavantaje reprezintă primul pas pe care e important să îl faceți pentru a face demersuri înspre schimbare.

2. Dezbateți gândurile care împiedică să vă axați și pe nevoile celorlalți

La baza comportamentelor de îndreptățire se află gânduri disfuncționale. Acestea pot apărea sub forma: „Eu sunt mai important decât restul”; “Ceilalți trebuie să se conformeze dorințelor și nevoilor mele”; “Nu e corect să fac ce vor alții”; “Nu suport să fiu îngrădit”. Pentru ca schimbarea comportamentală să fie mai ușoară, prima dată e nevoie să combatem activ acest tip de gândire. Sunt aceste gânduri susținute de dovezi? Unde scrie că așa trebuie să fie? Cum adică nu suport (să fiu îngrădit, să fac ce vor alții, etc.)? Nu au ceilalți aceleași drepturi ca și mine? Nu suntem toți la fel de importanți? Mă ajută să mă gândesc astfel? Răspunzând la aceste întrebări, putem să ajungem la o viziune mai flexibilă, să creștem toleranța la frustrare și să fim pregătiți pentru următorul pas:

3. Exersați-vă empatia

Empatia e ca un mușchi. Cu cât îl lucrăm mai mult, cu atât devine mai puternic. Problema celor care se focusează doar pe propriile nevoi este că nu își exersează suficient empatia, astfel pot să se comporte nepotrivit fără să se gândească ce impact au asupra celorlalți. Partea bună e că acest lucru se poate schimba, și putem începe cu a face “exerciții” de a ne pune în locul celor de lângă noi. Când soțul / soția îmi reproșează ceva, oare cum se simte? Dacă el / ea s-ar comporta cu mine cum mă comport eu, cum ar fi pentru mine? Pot să privesc puțin prin ochii celorlalți chiar dacă nu sunt de acord cu ei? A încerca să luăm în calcul perpectiva celorlalți fără să devenim defensivi este o unealtă extrem de importantă care poate avea impact major asupra relațiilor noastre.

4. Cereți feedback

Schimbarea este un proces lung și pe parcursul ei ne poate ajuta să solicităm feedback de la ceilalți. Astfel, putem cere persoanelor apropiate să ne semnaleze când observă o schimbare în comportament, când suntem mai atenți la nevoile lor. Faptul că acest lucru e semnalat și apreciat poate reprezenta o recompensă și ne poate indica că suntem pe drumul cel bun. De asemenea, când mai avem o “recădere”, cum e normal pe parcursul schimbării, ceilalți ne pot face conștienți de ea și astfel să analizăm unde mai e de lucrat.

Sper ca aceste idei să vă ajute în a ține cont cât mai mult de nevoile celorlalți, iar dacă aveți nevoie de ajutor din partea psihologului, vă așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu puteți ajunge, intrați pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Contact a site-ului și puteți realiza o programare.

NOU! Accesați gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă doriți și interacțiune cu un psiholog vă puteți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Alexandra Păcurar

0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Andreea Sandru - 0751.923.276
andreea.sandru@psihosolutii.ro

Raluca Listea - 0736.177.407
raluca.listea@psihosolutii.ro

Anca Nemteanu - 0744.583.945
anca.nemteanu@psihosolutii.ro

Larisa Paul - 0737.039.446
larisa.paul@psihosolutii.ro


Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3183630

Utilizatori online

Avem 6 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+