De ce nu trebuie să fii plăcut de toată lumea

AddThis Social Bookmark Button

Dacă îți este frică de evaluarea negativă din partea celorlalți, te îngrijorezi mereu în legătură cu ce cred ceilalți despre tine. Îți faci griji că poate ai făcut o impresie proastă, ai spus un lucru nepotrivit, te-ai făcut de râs, și în consecință, crezi că ceilalți te vor critica și te vor respinge.

Firește că toți ne dorim să fim evaluați într-un mod favorabil și să fim aprobați social, însă uneori nevoia de aprobare este excesivă și problematică.  Când această nevoie este excesivă, ajungem să ne condiționăm întreaga valoare de ce cred ceilalți despre noi și presupunem că suntem valoroși în măsura în care ceilalți ne plac și ne acceptă.

Astfel, dacă cineva ne respinge sau ne critică, ajungem să ne devalorizăm și să credem că suntem incompetenți, inferiori sau lipsiți de valoare, iar stima de sine scade în consecință. În contrast, dacă primim validare din partea celorlalți, va crește și stima de sine și ne vom evalua într-un lumină pozitivă. Însă această imagine de sine pozitivă este doar tranzitorie și va fi menținută doar atâta timp cât vom primi validare din partea celorlalți.

În mod evident, condiționarea valorii personale strict de părerea celorlalți periclitează relația cu propria persoană și nu garantează decât distres, anxietate și depresie. Astfel, în continuare aș vrea să înțelegem de ce nu ar trebui să facem din aprobarea socială un scop primordial, pornind de la următorul exercițiu.

Gândește-te la culoarea care îți displace cel mai mult și reflectează la următoarele întrebări:

Doar pentru că ție nu îți place această culoare, înseamnă că este ceva în neregulă cu ea?

Înseamnă că această culoare nu poate fi plăcută și apreciată de alte persoane?

Nu este normal ca unora să le placă, iar altora nu?

Reflectând la aceste întrebări, putem înțelege că la fel ca preferințele pentru culori, și preferințele pentru oameni sunt subiective. Doar pentru că pentru unele persoane ai putea fi acea culoare, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine și nu poți fi plăcut/ă, iubit/ă, apreciat/ă de alții.

Pentru a înțelege mai bine această perspectivă, citește următoarele argumente și revino la ele de fiecare dată când te autodepreciezi pe baza evaluării negative din partea celorlalți.

De ce nu trebuie să am aprobarea celorlalți

Eu nu plac pe toată lumea, deci pot accepta ca nici alții să nu mă placă pe mine.

Accept că pentru unii oameni pot fi culoarea x, dar asta nu înseamnă că nu pot fi iubit/ă, plăcut/ă și apreciat/ă de alții.

Preferințele pentru oameni sunt subiective, la fel ca preferințele pentru culori, mâncare etc., și se pot schimba oricând.

Îmi doresc aprobarea celorlalți și mă comport natural, respectuos, în conformitate cu valorile mele, dar dacă cineva nu mă place, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu mine.

Valoarea mea ca persoană este aceeași, indiferent de ce cred ceilalți despre mine.

Cu suficientă repetiție, acesta poate să devină dialogul tău interior, iar dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Raluca Liștea

0736.177.407

raluca.listea@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

Larisa Paul - 0737.039.446
larisa.paul@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Andreea Sandru - 0751.923.276
andreea.sandru@psihosolutii.ro

Raluca Listea - 0736.177.407
raluca.listea@psihosolutii.ro

Anca Nemteanu - 0744.583.945
anca.nemteanu@psihosolutii.ro




Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 3291852

Utilizatori online

Avem 13 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+