Tratamentele adecvate in tratarea Tulburarilor Psihice

AddThis Social Bookmark Button

Numărul persoanelor celor care sufera de tulburari psihice este foarte mare, peste o treime din populatia totala a lumii. Factorii declansatori pot fi perioadele stresante care survin peste o vulnerabilitate sau predispozitie genetica  si care afecteaza  corelatiile dintre minte, organism si influenta factorilor sociali.
In cazul tuturor tulburarilor psihice este necesar in primul rand sa se evalueze impactul afectiunilor somatice concomitente si a consumului de substante iar in al doilea rand conteaza diagnosticul clinic care presupune functionalitatea si capacitatea de adaptare a individului in viata familiala, sociala si/sau  profesionala sa fie sever afectate.

Vestea buna consta in faptul ca tulburarile psihice se pot ameliora sau vindeca, ca orice alta tulburare a organismului uman, cu conditia ca pacientul sa urmeaze tratamentul adecvat. Astfel pacientul isi poate recapata sanatatea mentala care inseamna capacitate de constientizare, acceptare si corectitudine la modul in care se concepe pe sine; adaptare la cerintele vietii, integrarea si unitatea personalitatii; autonomia si increderea in sine; percepere realista sociala.

Prezentarea celor mai frecvente Tulburari Psihice:
Tulburările Anxioase
Atacul de panica – este definit ca o stare distincta, in care se inregistreaza aparitia brusca a unor sentimente de teama, teroare si dezastru iminent. Acestea se asociaza cu simptome somatice (palpitatii, dureri de piept, senzatie de sufocare) si teama de a nu innebuni sau pierde controlul;
Agorafobia - este caracterizata prin evitarea sau suportarea cu extrema anxietate a unor situaţii sau locuri din care ieşirea poate fi dificila ori jenanta, sau in care este greu de obtinut ajutor in caz ca persoana are un atac de panica, sau simptome specifice atacului de panica;
Fobiile specifice - sunt caracterizate prin prezenta anxietatii de nivel clinic, datorata confruntării cu o situatie sau obiect care provoaca teama; duce frecvent la evitarea comportamentala a stimulului anxiogen;
Fobia sociala– este caracterizata prin prezenta anxietătii de nivel clinic, datorata confruntarii cu o anumita situatie sociala sau de performanta; duce frecvent la evitarea comportamentala a situatiei anxiogene;
Tulburarea obsesiv-compulsiva – este caracterizata prin prezenta obsesiilor care produc anxietate accentuata sau distres si/sau a compulsiilor cu rolul de a neutraliza anxietatea;
Tulburarea de stres posttraumatic – se caracterizeaza prin reexperientierea unui eveniment extrem de traumatic, acompaniata de arousal ridicat si evitarea stimulilor asociati cu trauma;
Anxietatea generalizata – se caracterizeaza printr-o perioada de cel putin sase luni de anxietate si ingrijorari persistente.
Tratamentul consta in  aplicarea tehnicilor cognitiv-comportamentale pentru modificarea comportamentelor si cogniţiilor dezadaptative, inducerea relaxarii  in toate tulburările de anxietate.  In stresul posttraumatic (PTSD) si tulburarea obsesiv-compulsivă, se utilizeaza tehnici de control a gandurilor intruzive;

Tulburarile Afective
Tulburarile afective includ tulburarile de dispoziţie, sunt impartite pe categoriile deprezive si bipolare.
Tulburările depresive: Tulburarea Depresiva Majora se caracterizeaza printr-unul sau mai multe episoade depresive majore.  
Tulburarea Distimica se caracterizeaza prin cel puţin 2 ani de dispozitie depresiva mai multe zile da decat nu, insotita de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.
Tulburarile bipolare: Tulburarea bipolara I se caracterizeaza printr-unul sau mai multe episoade maniacale sau mixte, acompaniate de regula de episoade depresive majore.
Tulburarea bipolara II se caracterizeaza printr-unul sau mai multe episoade depresive acompaniate de cel putin un episod hipomaniacal.
Tulburarea ciclotimica se caracterizeaza prin cel putin 2 ani de numeroase perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal si numeroase perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv.
Tratamentul consta in psihoterapie, aplicarea tehnicilor comportamentale si in functie de faza bolii poate fi nevoie si de medicatie prescisa de catre medicul  psihiatru.

Tulburarile de Personalitate
Trasaturile unei tulburari de personalitate pot fi recunoscute incepand cu adolescenta sau debutul vietii adulte.
Prin definitie, o tulburare de personalitate reprezinta un pattern de gandire, afectivitate, comportament relativ stabil in timp.
Tulburarea Paranoida - neincrederea si suspiciunea fata de ceilalti si motivele lor; debuteaza la inceputul perioadei adulte si se manifesta intr-o varietate de contexte.
Tulburarea Schizoida - detasarea de relatiile sociale si expresivitate emoţionala redusa in situatii interpersonale.
Tulburarea Schizotipala - deficite sociale si interpersonale, disconfort si capacitate redusa de a stabili relatii apropiate, distorsiuni cognitive si perceptuale, excentricitati comportamentale.
Tulburarea Antisociala - desconsiderarea si incalcarea drepturilor celorlalti; debuteaza in adolescenta (15 ani).
Tulburarea Borderline - instabilitate in relatiile interpersonale, imagine de sine, afectivitate si impulsivitate accentuata.
Tulburarea Histrionica - afectivitate excesiva si comportamente de atragere a atenţiei celorlalţi;
Tulburarea Narcisica - nevoia de a fi admirat si lipsa de empatie.
Tulburarea Evitanta - inhibiţie sociala, sentiment de inadecvare, hipersensibilitate la evaluări negative.
Tulburarea Dependenta - Nevoia excesiva de protectie ce duce la comportamente submisive, dependente şi teama de abandon;
Tulburarea Obsesivo-Compulsiva - preocuparea legata de ordine, perfectionism, control mental si interpersonal, in dauna flexibilitatii, deschiderii, eficientei;
Tratamentul  consta in modificarea comportamentelor si cognitiilor care sustin manifestarile dezadaptative si relativ stabile si ajuta clientul sa se in situatiile problematice,  adaptarea in societate.
Psihoterapia vizeaza modificarea schemelor cognitive si interventie pentru promovarea strategiilor subdezvoltate si reducerea strategiilor supradezvoltate.

Tulburarile Psihotice
Aceasta categorie include tulburari a caror caracteristica principala este prezenta simptomelor psihotice, prezenta  delirului si halucinatiilor; prezenta si a altor semne pozitive din schizofrenie (vorbire dezorganizata, comportament catatonic sau dezorganizat).
Schizofrenia  a fost descrisa de Kraepelin  sub denumirea de “dementa precoce”  (având debutul in jurul varstei de 20 de ani pentru barbaţi si 30 de ani pentru femei); acesta considera ca exista cauze biologice (la nivelul creierului) pentru cele trei tipuri descrise: schizofrenie catatonica, hebefrenica si de tip paranoid.
Tratamentul consta in medicatie, in faza activa a bolii - vizand reducerea simptomatologiei si stabilizarea individului. In faza de remisie a simptomatologiei, psihoterapia ofera sansa formarii unor reactii adaptative. Psihoterapia si consilierea psihologica sunt utile in preventia primara a bolii (interventie la nivelul grupului primar) si in faza prodromala (educarea pentru recunoasterea debutului simptomatologiei: izolare sociala accentuata; deteriorarea capacitatii de a face fata cerintelor profesionale; diminuarea preocuparilor pentru igiena personala; aplatizare afectiva si afectivitate inadecvata situatiei; convingeri stranii si gandire magica; experiente perceptive ciudate; schimbări in limbaj; lipsa accentuata de initiativa si diminuarea intereselor).
Tehnicile cognitiv-comportamentale ajuta la reducerea delirului si halucinatiilor care nu cedeaza la medicatie , cresterea compliantei la tratament si reducerea simptomatologiei negative.

Tulburarile legate de somn
Tulburari de somn primare, insomnia si hipersomnia. Tratamentul consta in psihoterapia cognitiv comportamantala si in cazul tulburarilor acute se consulta si psihiatrul pentru prescrierea unei perioade scurte de medicatie, deorece pe termen lung efectele scad si  apare dependeta, solutia cea mai adecvata o reprezinta psihoterapia.

Tulburarile comportamentului alimentar
Anorexia nervoasa este manifestata prin teama de obezitate si dorinta permanenta de a slabi. La femei aceasta tulburare cauzeaza  dezechilibre fiziologice. Persoanele au o imagine eronata cu privire la propriul corp, prezinta o frica mare de a lua in greutate desi sunt subponderale.
Bulimia nervoasă se manifesta prin episoade recurente de consumul in exces de hrana,  urmate de mari eforturi  pentru reducerea greutatii prin varsaturi,  abuzul de laxative, exercitii fizice in exces.  Manifestarea comportamentului are loc cel putin bisaptamanal timp de 3 luni de zile.
Tratamentul consta in psihoterapie, prin schimbarea comportamentului alimentar, invatarea unui stil de viata sanatos, etc.

Vindecarea Tulburarilor Psihice!
Tehnicile cognitive-comportamentale au o eficacitate de peste 80%  in tratarea pacientilor care au dezvoltat tulburari psihice.
Uneori poate fi nevoie si de tratamentul medicamentos, in faza activa a bolii ajutand la reducerea simptomatologiei si stabilizarea individului. In faza de remisie a bolii, o actiune favorabila o reprezinta psihoterapia ameliorand considerabil tulburarea pshica - pana la a fi vindcata complet.
Astfel, psihoterapia ii ofera clientului sansa formarii unor reactii adaptative la viata normala, chiar daca sufera de o tulburare psihică!

Sanatatea este lucrul cel mai de pret.  Ea cuprinde corpul, mintea, spiritul si perspectiva unui om.
Pretuiti-va sanatatea  si apelati din timp la psiholog!

Bibliografie:  Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale;  Psihiatrie Prof. Dr. Aurel Romila, ed. a II-a Revizuita APLR;  Tulburarile Personalitatii, George Ionaescu. Editura Asklepios, 2007;  Tratat de Psihologie Clinica si Psihopatologie de Serban Ionescu si Alain Blanchet, Editura Trei;
 

 
Psiholog Roxana Patrascu
Tel.: 0736.632.545
Mail: roxana.patrascu@psihosolutii.ro

Contact - Programari

Gabriel Dinu - 0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro

Roxana Niculescu - 0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro

Irina Paraschiv - 0744.239.470
irina.paraschiv@psihosolutii.ro

Mihaela Stinga (Iote) - 0760.737.493
mihaela.iote@psihosolutii.ro

Alexandra Pacurar - 0751.052.008
alexandra.pacurar@psihosolutii.ro

Sandra Voicu - 0729.007.831
sandra.voicu@psihosolutii.ro

Ioana Ionicioiu - 0746.211.896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro

 

 

Facebook



Gabriel Dinu - Radio Lynx

" Desi nu stii, in tine este psihologul perfect!"

Gabriel Dinu

Gabriel Dinu - Realizator emisiunea 'Confidential'.

Vizualizare continut

Număr afişări conţinut : 2960713

Utilizatori online

Avem 19 vizitatori online

Intreaba un psiholog

Nume:
Email:
Intrebarea dvs.:
Introduceti codul de mai sus:

Cauta in site

Abonare newsletter

Despre mersul la psiholog

Ati apelat la serviciile unui psiholog?

Psihoterapia copilului

Rasplata si pedeapsa in educatia copilului

Sunt foarte multi factori importanti in educarea unui copil. Atentia si afectiunea pe care i-o acorda parintii sunt elemente esentiale pentru o buna dezvoltare emotionala a micutilor. Ar fi bine sa mai mentionam si existenta explicatiilor pe care le dam copiilor, cat si modalitatea prin care dam aceste explicatii.
[ citeste articolul complet ]

Psihoterapie de cuplu

Probleme cu erectia si ejacularea precoce

Cele mai multe probleme sexuale ale barbatilor sunt psihogene. Foarte putine au ca si cauza dereglari fiziologice autentice. Asa stand lucrurile, am decis sa detaliez in acest articol cauzele si mecanismele de functionare ale celor mai intalnite disfunctii sexuale la barbati.
Sa abordam mai intai problemele cu erectia. [citeste articolul complet]

Tulburari psihice

Depresia si cauzele ei

Din ce in ce mai multi oameni acuza aceasta tulburare psihica.
Depresia este o tulburare afectiva care are ca si trasatura specifica tristetea profunda, stare ce persista perioade indelungate.
Cea mai serioasa forma a acestei tulburari este depresia majora. 
[ citeste articolul complet ]

Copyright © 2009 - Psihosolutii.ro - S.C.P Niculescu & Dinu. Toate drepturle rezervate. Powered by Total Web Technologies.
  Google+